Capitolul 18

      In sfarsit !!!!!  acum 2 seri am reusit sa termin capitolul, si va rog sa nu ma omorati pt asta, dar am avut atatea pe cap zilele astea, incat pur si simplu eram prea obosita ca sa-mi mai stea gandul la blog si scris. Imi cer scuze pt asta, si voi incerca sa continui cu ficurile cat de des voi putea . Acum , stiu ca o anume persoana anonima ma tot " necajeste " cu insistentele ei:D  drept pentru care o adooooor :* :* :* :* si ii multumesc din suflet ca imi citeste ficul si ca nu ma lasa sa renunt :* :* :*
Bine, bine, va las sa cititi curiosilor :))
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

      Edward POV:

Am ascultat toata drama ei devenind din ce in ce mai ingrijorat pentru ea. Iar cand spuse ca nu vrea sa plece de aici, o mica parte egoista din mine a indraznit sa spere. Sa spere ca poate simte ceva pentru mine. Insa stiam ca nu era asta.

-         Nu stiu ce sa fac! spuse ea privindu-ma aproape implorator.

-         Poate pana la urma ar trebui sa-i spui lui Phil, daca asa vei fi in siguranta, i-am propus eu.

-         Edward... spuse ea oftand.

-         Stiu, stiu, nu vrei sa pleci. Poate daca...

-         Daca ? ma indemna ea sa continui.

-         Daca ai vrea sa te muti la ...noi? intreb eu pe o voce sovaitoare. Adica avem o casa intreaga la dispozitie si suntem 7 vampiri care nu dormim niciodata, i-am spus eu, sperand sa-mi accepte oferta.

Ochii Bellei se luminara dintr-o data , zambetul ei marindu-se.

-         Asta ar fi... minunat, spuse ea devenind din nou suparata. Insa nu pot sa accept.

-          De ce nu ? intreb eu.

-         E vorba si despre familia ta...

-         Dar ei vor fi incantati. Mai ales Alice care te considera prietena ei! I-am spus eu, aproape disperat.

-         Stiu, dar e vorba si de tine. Nu vreau sa va pun in pericol! Spuse ea, privindu-ma amarata.

-         Bella! Am spus eu zambind incurajator. Suntem 7 vampiri impotriva unuia, care nici nu stim cu adevarat daca e vampir! Chestia este aproape amuzanta! I-am zambit eu cald. Te rog accepta-mi oferta. In plus, gandeste-te si la Ana si Lia! Doar nu ai vrea sa le pui in pericol, nu?

-         Ah, Edward Cullen, mi-ai atins coarda sensibila! Spuse ea oftand. Presupun ca... asa va fi mai bine... insa va trebui sa discuti mai intai cu ai tai! Spuse ea repede ultima parte.

-         Ok! I-am raspuns eu.

Zilele au trecut rapid, iar Bella s-a mutat la noi pana la urma, desi lui Rose nu ii prea convinea, iar jasper trebuia sa o evite cel mai mult, din cauza apetitului sau. In fiecare seara, ii vegheam somnul , indragostindu-ma de ea din ce in ce mai mult. Stiam ca nu era bine, si nici macar corect fata de ea si fata de umanitatea ei, dar fiinta egoista din mine, imi dicta mereu. O vroiam aproape, acum mai mult ca orice. Iar daca exista vreun pret de platit, atunci il acceptam cu cel mai mare drag.

  

Astazi era seara perfecta. Astazi, Bella Swan imi va afla sentimentele. Toata lumea era la vanatoare, cerandu-le eu asta, iar ei au fost destul de entuziasmati de hotararea mea. Ma rog... aproape toata lumea, deoarece Rose inca nu o acceptase pe bella ca parte din familie asa cum facusera ceilalti. Pana si Jasper, incerca, dar se pare ce Rose... ramane Rose.

Insa asta era seara mea speciala, si nimeni nu avea sa o strice. Am asezat sute de lumanari parfumate prin living, pe scari si mai ales pe langa pianul la care voi canta. Aveam totul pregatit pana in cel mai mic detaliu, iar acum asteptam elementul final. Pe Bella.

 Trebuia sa soseasca din minut in minut, venind de la casa ei, aducandu-si inca cateva lucruri.

Masina ei se auzi pe alee, iar eu mi-am ocupat locul la pian. Cand usa s-a deschis, am lasat notele pianului sa zboare pana la urechile delicate ale Bellei, desfatand-o cu muzica mea. Eram multumit de mine, si de tot ce facusem, iar acum ii priveam fata mirata, in timp ce continuam sa cant. Bella se uita peste tot,  confuza , iar cand si-a poposit privirea pe mine, nu m-am deranjat decat cu un zambet cald, chemand-o langa mine.

   Bella se supuse chemarii mele mai mult sau mai putin suptile, luand loc pe bancuta, langa mine, privindu-mi mainile cum apasat clapele delicate ale pianului, scotand sunete dulci.

  Capul ei se pleca usor spre mine, dar cu toate acestea nu ma atinse, iar eu simteam ca aveam sa o iau in brate si sa nu-i mai dau drumul vreodata. Dar mi-am abtinut acest impuls ( cu greu), continuand sa-i contemplez chipul, in timp ce degetele mele nu oboseau in a da viata notelor muzicale. Bella parca se afla intr-o transa privind clapele pianului, sau poate ca privea doar in gol, zambind cu jumatate de gura .

  Cand melodia se termina, Bella isi ridica rapid capul, de parca se trezise la viata , apoi, la fel de rapid, se ridica de pe bancuta, de langa mine, dansu-se un pas inapoi.

-         Edward... ce inseamna toate astea ? vorbi ea pentru prima data cu glasul tremurandu-i.

-         Bella... eu am ceva sa-ti spun, si nu stiu cum vei reactiona , am avertizat-o eu.

Bella POV:

Am iesit afara din casa, val-vartej, cautand cu disperare  sa ma indepartez de el. Am luat-o de-a dreptul prin padurea deasa, nepasandu-mi daca aveam sa ma ratacesc. Tot ce vroiam era sa ma indepartez cat mai mult posibil. Dupa cativa metri, rapusa de oboseala, m-am lasat sa cad in genunchi, cu lacrimi in ochi. Asta nu era adevarat . Asta nu se putea intampla ! imi repetam in gand. El...El ma iubea ! Dar era vampir. Relatia asta nu va dura . Nu va merge niciodata. Si crede-ma, nu vrei sa ai de aface cu un ex-prieten vampir.

 Dar cel mai rau, pe langa faptul ca el ma iubea , era ca eu nu il uram pentru asta. Nu ! De fapt eram confuza si luata total prin surprindere. Si cel mai frica imi era ca undeva in adancul sufletului, speram ca el sa ma placa.

 Dar mie nu avea cum sa-mi placa de el. Pentru ca ... ei bine... era un VAMPIR pentru numele lui Dumnezeu. Unii oameni nici nu cred ca exista macar. E ca si cum mi-as da intalnire cu un mit, ori ceva asemanator. Ceea ce era ciudat. Plus ca avea cam 100 de ani, si daca ar fi sa te gandesti asa ... ah ! Nici nu vreau sa-mi mai imaginez.

 Nu plangeam. Nu consider ca aveam de ce . Nu eram una dintre acele fete sentimentale care plang la fiecare “ te iubesc” ca sa nu mai spun ca nici nu era cazul in momentul de fata. Nu. Pur si simplu ma simteam confuza si nu am putut sa-i raspund ceva lui Edward. Hoinaream prin padure in cautarea ... linistii? Nici eu nu stiam exact ce.

 Un fosnet se auzi in spatele meu, insa prea suptil pentru a fi un animal. Cel mai probabil o briza de vant ar fi facut acel fosnet, si in momentul de fata clar nu era cazul. M-am intors rapid, simturile mele de autoaparate contra unui atac supranatural, imi intrara in functiune , luandu-mi pozitia de lupta.

 Insa nimic nu parea a fi acolo. Dar bineinteles , ca stiam cea mai importanta regula,: si aceea fiind faptul ca nimic nu este ceea ce pare a fi. Deci, nu mi-am lasat garda jos, pana ce un alt fosnet nu se auzi din partea opusa, ceea ce ma facu sa-mi dau seama ca simturile mele nu ma inselau. Cineva , sau ceva statea acolo, in umbra , gata sa ma atace.

 La al treilea fosnait m-am aruncat printre tufe aterizand deasupra potentialului atacator, doborandu-l. Faptul ca nu m-a atacat imediat , m-a facut doar sa-l imobilizez. Cand privirea mea a coborat, nici ca puteam sa fiu mai putin surprinsa sa-l intalnesc pe Edward , cu o fata ingrijorata.

Fapt care m-a determinat sa ma ridic rapid de pe el.

-         Tu nu stii ca nu-i frumos sa sperii oamenii ? il intreb  fara inflexibilitati.in voce.

-         Scuze, doar ca vroiam sa ... te stiu in siguranta, spuse el stanjenit, fapt care m-a determinat si pe mine sa ma simt la fel de stanjenita.

-         Am crezut ca esti psihopatul care vrea sa ma omoa....

Dar nu am mai apucat sa continui, ca Edward facuse ochii mari, iar din gura incepu sa i se prelinga sange, ca mai apoi sa cada la pamant fara vlaga, avand in spate infipta o ranga de fier.

Vocea mea, care in mod normal ar fi trebuit sa scoata un sunet ascutit, tipand de frica, acum nu o puteam gasi pentru a mai spune orice altceva. Stateam incremenita uitandu-ma la el, fara  am ma misca sau a scoate vreun sunet.

Doua maini reci imi mangaiara delicat umerii, ceea ce ma aduse la realitate , si m-am intors rapid, dand nas in nas cu un tip sexy, cu ochii albastri, si parul brunet, lung pana la omoplati, ce avea intiparit pe fata un zambet morbid. Nebunia i se citea in ochii care nu erau mai departe de 30 de centimetri de ai mei.

-         Tu...tocmai ai..., dar buzele mele nu mai puteau continua sirul de afirmatii si intrebari mentale.

-         Eu! Zambi el.

-         In tot acest timp? Intreb eu referindu-ma la toate amenintarile si crimele cu vanatorii.

-         Tot timpul, scumpete, spuse el pastrandu-si zambetul ironic si mangaindu-mi cu doua degete chipul, de la tampla pana la barbie.

-         De ce ? intreb eu confuza.

-         Pai gandeste-te si tu putin. Voi vreti sa ne distrugeti rasa , corect? Doar ca nu ati luat in calcul faptul ca noi va putem distruge primii. Vezi tu, lucrul cel mai putin inteligent pe care ati putut sa-l faceti a fost  va puneti cu Vloturii, explica el cu o nota de seriozitate in voce desi isi pastra zambetul batjocoritor.

-         Volturii? Intreb eu inmarmurita. Stiam ca sunt puternici, dar sincer nimeni nu s-a gandit ca ei chiar ar riposta, deoarece niciodata nu o facusera.

-         Dap, papusa. Si cum tu  ne urasti atat de mult pentru faptul ca ti-am ucis parintii, ei bine ne-am gandit ca tu sa fii ultima care va suferi.

-         Ce? Phil? Ce ati facut ? intreb eu ingrijorata. Faptul ca se lega de mine era una, darca s-au legat de Phil, o sa plateasca.

-         Sa spunem doar ca s-a pensionat inainte devreme. Dar nu asta ar trebui sa te preocupe in momentul actual. Ce ar trebui sa te preocupe ar fi propria-ti viata.

-         De unde ai stiut? In tot acest timp, ai fost informat de cineva . Cine? am intrebat eu ignorandu-i ultima afirmatie.

-         Nu prea imi mai aduc aminte, stii. Era unul... Dar cum el chema? Spuse el prefacandu-se ca se gandeste intens. Mogan? Dogan? Vogan?Loman? Oh. Mi-am amintit. Logan! Iti suna cumva cunoscut ? ma intreba fixandu-ma din nou cu privirea si zambind cu satisfactie.

-         Ce? Am rabufnit nevoasa .Singurul in care m-am increzut, si singurul la care niciodata nu m-am gandit  ca la un posibil informator. Era atat de marsav incat ma ducea cu gandul la replica: “ Tine-ti prietenii aproape, dar dusmanii si mai aproape”.

Nu am mai suportat, si am sarit la el, insa il ratasem, deoarece era foarte rapid. Mai rapid decat orice vampir cu care ma luptasem pana atunci. Intr-o clipita era din nou in spatele meu, si inainte ca eu sa constientizez pericolul si sa ma intorc, mainile lui deza ma imobilizasera, iar coltii imi stapunsera pielea delicata a gatului.

  Durere. Slabiciune. Razbunare. Edward.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Mda, stiu ca v-am lasat putin in suspans, dar ! Exista si un mare Dar , peoarece am si un motiv , relativ convingator :))

 Voi incerca sa pun mai repede capitolul urmator adica in acest weekend deci sa  nu aruncati cu rosii electronice in mine :*